Lucrările de grafică aplicată și tradițională, fotografie, animație și artă autonomă aparțin Departamentului de Arte al Universității Creștine Partium care participă în acest an, pentru prima dată, la cea de-a 25-a ediție a Zilelor Culturale Partium.
Duminică, 9 august, Casa Meșteșugarilor din Satu Mare a găzduit un curs intensiv de Kizomba, eveniment dedicat celor pasionați de dans și celor care își doresc să descopere și să aprofundeze tainele acestui stil.
Sâmbătă, 11 iulie 2026 – În cadrul celei de-a XXXIV-a Întâlniri a Absolvenților Veterani, Casa Meșteșugarilor și-a deschis porțile pentru iubitorii de artă, cultură și comunitate.
Expoziția anuală de artă contemporană „Atelier în Mai” poate fi vizitată până în 5 iunie, inclusiv, la Casa Meșteșugarilor, între orele 09.00 – 17.00. Intrarea este gratuită.
Casa Meșteșugarilor din Satu Mare a găzduit conferința „Activează Algoritmul Miracolului”, susținută de Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut, formator și supervizor acreditat național și european.
Cea de-a 13-a ediție a expoziției anuale de artă contemporană invită iubitorii de frumos la o evadare din cotidian, o călătorie în lumea imaginilor, a formelor, gesturilor și emoțiilor.
Casa Meșteșugarilor a găzduit cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului „Zilele Urologiei Sătmărene”, reunind specialiști și invitați de prestigiu din domeniul medical.
Marți, 28 aprilie, la Casa Meșteșugarilor a avut loc evenimentul „Întâlnirea copiilor diabetici cu medicul diabetolog”, organizat de Rotary Club Satu Mare Samus în parteneriat cu Lions Club Someș Satu Mare.
Are loc ediția cu numărul 4 a ,,Maratonului pentru Educație Antreprenorială”.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Audio
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.