Târgul de Paște revine în centrul municipiului Satu Mare, mai viu și mai colorat, cu preparate locale și decorațiuni realizate manual, direct de la producătorii sătmăreni. În perioada 8-26 aprilie, între orele 10.00 și 18.00, în parcul din Piața Libertății. Târgul se dorește a fi un eveniment ce pune în valoare tradițiile și tehnicile de lucru meșteșugărești.
Autobuzele au fost achiziționate cu fonduri de la bugetul local. În decembrie 2021, Primăria a mai cumpărat două autobuze hibrid, tot cu fonduri alocate de la bugetul local.
Operatorul de salubritate Florisal va ridica deșeurile biodegradabile (inclusiv deșeurile verzi), doar la solicitarea cetățenilor, contra cost. Modificarea este impusă odată cu intrarea în vigoare a Legii 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile.
În cadrul evenimentului PoeZiua22, organizat în colaborare cu Asociația SamStudia, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, tinerii sătmăreni au recitat melodiile preferate sub formă de poezie.
Primăria Municipiului Satu Mare reamintește sătmărenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă, constituie contravenție și se sancționează!
În acest an se împlinesc 50 de ani de când și-a început călătoria muzicală care i-a devenit chemare, pasiune și viață.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Audio
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.